Concurs de recrutare pentru ocuparea funcţiei publice de execuţie vacantă de CONSILIER , clasa I, grad profesional SUPERIOR, în cadrul Compartimentului contabilitate

Nr.1161 din 16.05.2018

ANUNT CONCURS

Primaria comunei Moneasa, organizează concurs de recrutare pentru ocuparea funcţiei publice de execuţie vacantă de CONSILIER , clasa I, grad profesional SUPERIOR, în cadrul Compartimentului contabilitate, al Aparatului de Specialitate a Primarului comunei Moneasa, judetul Arad.

Condiţiile de participare la concurs sunt următoarele:

Condiţiile prevăzute de art.54 din Legea nr.188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici (r2) cu modificările şi completările ulterioare;

Condiții specifice:

– studii superioare absolvite cu diploma de licenta, în domeniul ştiinţelor economice;

– cel puţin 9 ani vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei;

– cunoştinţe operare calculator – nivel mediu;

Concursul se va organiza la sediul Primariei comunei Moneasa, judetul Arad, in data de 18 iunie 2018, orele 10,00 – proba scrisa;

Dosarele se vor depune în termen de 20 de zile de la data publicării anunţului în Monitorul Oficial al Romaniei, Partea a III- a;

Selecţia dosarelor se va face in maxim 5 zile lucratoare de la expirarea termenului de depunere a dosarelor;

Dosarul de concurs va cuprinde următoarele.

-dosar plic;

-formularul de inscriere prevazut de H.G. 611/2008 (Anexa 3);

-copia actului de identitate (conform cu originalul);

-copiile diplomelor de studii si ale altor acte care atesta efectuarea unor specializari( conform cu originalul);

-copia carnetului de muncă sau după caz, adeverintele care atesta vechimea în munca(conform cu originalul);

-cazier judiciar ;

-adeverinta care să ateste starea de sanatate corespunzătoare, eliberata cu cel mult 6 luni anterior, derularii concursului de către unitatile sanitare abilitate;

-declaratia pe proprie raspundere sau adeverinta care sa ateste ca nu a desfasurat activitati de politie politica.

Concursul se va desfasura astfel:

– proba scrisa: in data de 18 iunie 2018, orele 10:00;

– interviul: in data de 20 iunie 2018, orele 10:00;

Contestatiile se depun in termen de cel mult 24 de ore, de la data afisarii rezultatului selectiei dosarelor, rezultatului probei scrise sau a interviului.

Bibliografia necesară ocupării funcţiei publice este următoarea:

– Constitutia Romaniei;

– Legea nr.188/1999 – privind Statutul functionarului public – republicata (2), cu

modificarile si completarile ulterioare;

– Legea nr.7/ 2004 – Codul de conduita al funclionarului public – republicata;

– Hotarirea nr. 611/2008 – pentru aprobarea normelor privind organizarea si dezvoltarea carierei functionarilor publici;

– Legea nr.215/2001 – privind administrația publică locală, republicată , cu modificările și completările ulterioare;

– Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice , cu modificările şi completările ulterioare si a OUG nr.107/2017, privind modificarea unor acte normative in domeniul achizitiilor publice;

– Legea nr.554/2004 privind contenciosul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare;

– Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, cu modificările şi completările ulterioare;

– Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, cu modificările şi completările ulterioare;

-Legea nr.273/2006 privind finantele publice locale;

-Legea nr.227/2015 privind codul fiscal;

-Legea nr.207/2015 privind codul de procedura fiscal;

– Ordinul nr. 1792/2002 pentru aprobarea Normelor metodologice privind angajarea, lichidarea, ordonanţarea şi plata cheltuielilor instituţiilor publice, precum şi organizarea, evidenţa şi raportarea angajamentelor bugetare şi legale, cu modificările și completările ulterioare;

Notă: Orice referire la forma republicată indică ultima republicare din Monitorul Oficial, urmată sau nu de modificări şi completări ulterioare, în vigoare la data concursului.

Persoana de contact, pentru informaţii suplimentare: d-l secretar Puie Ioan, telefon 0748 889199.

PRIMAR, SECRETAR,

HERBEI IOAN NUTU PUIE IOAN